leaving those footprints all over your heart…

E târziu.  Este vineri, 23. Septembrie, 23. Dar nu mă sperie acest număr bizar. M-am cam lovit în viaţă de acest număr, dar nu voi ţine cont de asta. Voi străbate acest drum până la capăt, la fel cum procedez cu ţigările: pân’ la filtru! Nu vreau să îmi epuzez timpul degeaba, fără să fac ceva productiv. Da, încerc să-i urmez sfaturile domnişoarei A . Mi-a spus, dragă jurnalule, că eu sunt o viitoare fată perfectă, doar că trebuie să-mi retuşez anumite înclinări spre defecte. Dar eu, jurnalule, nu alergam după perfecţiune, pentru că eu o întâlnisem într-o singură persoană: EA . Fata cu podoaba capilară colorată natural în negru, cu ochi albaştri, cu atâta inocenţă în ei, cu acei pistrui minunaţi pe care ea dorea să şi-i ascundă sub fondul de ten. Dar i-am transmis că eu îi consideram S-U-P-E-R-B-I şi nu m-a crezut. Repeta întruna că fetele pistruiate nu sunt frumoase. O prostie, ce-i drept. Dar până la urmă s-a convins că fără ei, faţa ei îşi pierdea din frumuseţe. Eram fericite aşa, angajate în prietenia pe care doream să o facem veşnică. [...]Vrea să precizez că stăteam pe un fotoliu mare, la ea acasă – povestea fotoliului era foarte interesantă, cum că mama ei l-ar fi găsit  din întâmplare, după ce l-a visat de 23 de ori- nu prea are rost s-o înşir acum; şi citeam. Diverse cărţi, reviste pentru adolescente şi tot ce ţinea de o lectură decentă. Şi pierdeam nopţi întregi. Chiar adormeam pe acest articol mobilier. Când dormeam la ea, spuneam mereu poveşti de groază, iar după ce le sfârşeam, ne tremurau corpurile fragile. La mine acasă, era invers. Atunci când înnopta ea la mine, spuneam poveşti hazlii, care ne făceau să râdem cu lacrimi. Ştii, mereu era lângă mine şi-mi şoptea că viaţa nu trebuie lăsată să se scurgă fără ca noi să ne bucurăm de ea. Şi chiar mergea pe acest principiu. Dar, într-o zi, dragule, a venit şi mi-a zis că începe să-i placă singurătatea, că devine ceea ce îşi dorea ea, când această boală se manifesta. Mi-a mai zis că prietenia e la fel de înşelătoare ca singurătatea…