Ştiam  că se va adeveri zicala: you’ll be back, honey *acum sunt agitată şi nerăbdătoare şi obrajii îmi ard de fericire şi  îmi doresc să vină mai repede ziua de 26*.

(…) Mai erau altele: cea de-a miliţianul, când ea rupe flori din grădină, eu o prind, o amendez şi ea mă cumpără cu farmece, şi cea de-a mama şi de-a tata, când eu aştept noaptea, ea se întinde peste mine, ne pipăim până ea spune <<e dimineaţă, mergem la serviciu>>. Dar basmul cu final erotic e cel mai spectaculos, pentru că aşează atracţia şi apropierile noastre pe o scenă de sens în care totul străluceşte de fericire”.

Întrebarea mea este: primim oare, de la o vârstă foarte fragedă, o educaţie sexuală într-un mod involuntar, fără să conştientizăm de fapt că adulţii se joacă după aceleaşi reguli, dar totuşi, un joc mult mai avansat?

Să luăm un exemplu concret. Eu. M-am obişnuit să îmi realizez o auto-critică dură care să mă arunce în vreo depresie (mda, am observat că-mi face plăcere să mă plâng decât să încerc să schimb ceva; masochistă scrie pe fruntea mea; ce trist, ce trist..),  îmi place să citesc, să ascult sunete(muzică mai bine zis)  în general, care îmi trezesc anumite amintiri, şi să nu mă gândesc la absolut nimic, să-mi fac siesta cotidiană, să stau şi să-mi storc creierii la un sudoku greu, să mă uit la filme şi să le văd a doua oară în mintea mea, să mă plimb (uneori) singură, să simt că îmi respir eu singură aerul pe o rază de 20 m, să zicem. Faptele astea alcătuiesc pentru mine câmpul semantic al cuvântului “linişte”. Dar viaţa mea ar intra în rutină definitivă şi ireversibilă dacă nu aş avea parte de o dramă. Şi bănuiesc că în majoritatea cazurilor, oamenii ar prefera intrigile şi traumele în locul liniştii.

Revenind la ceea ce am mărturisit în primul paragraf, oamenii nu sunt făcuţi pentru a fi pe deplin netulburaţi, calmi şi paşnici. Poate Adam şi Eva au căzut în păcat doar pentru că au realizat că nu există viaţă fără “the za-za-zu”, adică fără un strop de adrenalină.

2 ani .

Deci, la mulţi ani, labirintule şi sper ca în continuare să fii blogul unde îmi descarc constant frustrările!

Zece oameni care au comis direct sau indirect crime,  sunt atraşi în mod misterios de un anumit Owen pe Insula Negrului. Cei zece invitaţi sunt informaţi că acest Owen şi soţia sa îi vor întâmpina pe insulă, dar cum ajung acolo descoperă că au fost păcăliţi, fiind singurii de pe insulă şi realizând că nu au nicio cale de a pleca.  Ei sunt ucişi, unul câte unul, într-un mod grotesc după versurile unui simplu şi banal cântecel numit “Zece negri mititei”.

Dar cine este acest Owen, personajul principal, mintea bolnavă care a pregătit totul?

***

După nu foarte mult timp de pauză, minunea s-a produs. Nu am putut să stau departe de acest blog pe care îl numesc labirint, dar totuşi el este un non-labirint pentru că sunt destul de „lizibilă” în sentimente şi în gânduri. Deci, da, I’m back. Şi de data asta sper să fie de-a binelea pentru că am obosit să mă joc de-a şoarecele şi pisica cu acest blog. Nu ştiu cu ce procentaj a reuşit maturitatea mea să crească sau dacă a ajuns la un nivel destul de înalt, aşa cum nu ştiu dacă încercarea asta de a reface blogul nu va fi inclusă categoriei eşecuri, deci nu aş vrea să fiu blamată dacă la începutul lunii viitoare nu vor fi suficiente articole uşor de digerat.

Mă gândesc să închid blogul ăsta, pentru că deja nu mai este nimic de el . Pentru că din inerţie am început să vorbesc despre tristeţe+melancolie. Şi am cam epuizat acest subiect. Deci blog închis deocamdată. Revin. Azi, mâine, peste o lună, poate niciodată.

Stinge lumina sâmbătă, 27 martie. Demonstrează că îţi pasă de resursele pământului epuizate constant şi deconectează toate aparatele ce sunt alimentate în permanenţă de curent pentru o oră!

Mai multe aici .

Apropo de casete, în urmă cu câţiva ani (când era des întâlnit cuvântul “casetă” în vocabularul populaţiei) practic spărgeam casetele şi utilizam banda pe post de fileu la volei. Scriu şi simt cum îmi ard obrajii când mă gândesc ce grad ridicat de penibilism deţineam cu mândrie când fredonam melodii cu versuri în engleză şi nu ştiam ce înseamnă, pentru că practic la vârsta de 6-7 ani ştiam nu mai mult de 20 de cuvinte în engleză. Mă ghidam după ritm.

Mi-e dor de castelele mele pline de muzică  şi gradul lipsit de dificultate din viaţa mea.